Tabăra de limba engleză BRITISH CAMPS 2015 (seria 2) – Ziua 5

Jurnal de tabără British Camps 2015, seria 2

Locatie : Cheile Grădiștei, Moeciu

Ziua 5

activitati-150x150După micul dejun, copiii s-au indreptat către cursuri. Câteva tematici s-au repetat (desigur în alte grupe), precum feluri de mâncare, inventarea unei ţări, dar au fost abordate şi unele noi. Unii dintre ei şi-au imaginat un supererou şi l-au descris amănunţit: superputeri, trăsături fizice, îmbrăcăminte etc. , alţii au folosit fişe din cursurile anterioare pentru a crea un întreg oraş. Cei mai mari au avut parte de o sesiune de dezbatere pe diferite teme, la alegere: violenţa în jocurile pe calculator, dependenţa de utilizarea telefonului, precum şi a calculatorului, impactul reţelelor de socializare asupra copiilor şi tinerilor şi altele. Au fost împărţiţi pe echipe şi fiecare a trebuit să găsească cele mai bune argumente pro sau contra pentru a convinge profesorul moderator că are dreptate.

La masa de prânz am avut ciorbă de văcuţă, tocăniţă de roşii cu pui, piure şi salată de varză, iar că desert, evident fructe, de această dată nectarine.

fotbal-150x150Programul de după-amiază a fost plin de surprize. În afara workshopurilor clasice, am avut programate un campionat de fotbal, echitaţie, precum şi un atelier de zbor şi pilotaj cu drone. Campionatul de fotbal a început la scurt timp după masă, iar jucătorii au avut parte de încurajări calde şi aplauze din partea suporterilor. La echitaţie, copiii care au vrut să călărească au dat o tură la pas, însoţiţi mereu de către un instructor. Bucuria acestei experienţe a făcut-o pe o fetiţă de 7 ani să spună „Sunt atât de fericită că îmi vine să plâng!”. Cei care au vrut să participe la atelierul de pilotaj au fost mai întâi instruiţi, li s-a făcut o demonstraţie, apoi au avut şi ei ocazia să controleze o dronă.

talent-150x150Ca de obicei, au fost programate patru ateliere începând cu ora 16.00: origami pentru diferite categorii de vârstă (unde au folosit hârtie folosită anterior la cursuri), pictură, construcţie de paraşute din hârtie şi un joc de cricket. Pentru a doua serie de workshopuri (17.30) au fost programate sporturi: tir cu arme medievale, dodgeball (un fel de „rațele şi vânătorii”), hockey pe iarbă şi volei, dar din păcate vremea ne-a împiedicat din nou să participăm, aşa că le-am dat copiilor voie să se odihnească, să se joace sau să discute în interior, să joace cărţi în living sau să exerseze pentru marele eveniment al serii TALENT SHOW.

La cină am avut macaroane cu brânză, carne de porc pregătită la cuptor cu pilaf de orez şi salată mixtă, iar pentru desert am avut clătite cu dulceaţă. După cină am mers la Talent Show unde ne-am prezentat cu trei numere: o scenetă, un moment de beatbox şi o demonstraţie de karate. Felicitări copiilor curajoşi pentru prestaţia lor pe scenă şi celor din public pentru fairplay-ul de care au dat dovadă încurajându-i pe toţi participanții, nu doar pe cei din grupul nostru. Între timp, trainerii englezi ne-au întreţinut cu glume între numere, dar ne-au pregătit şi un dans pe melodia „One Love”, John ne-a uimit cu un „discurs” în limba română format doar din expresii super utilizate de copii şi învăţate în timpul verii. A urmat momentul de dans şi retragerea în camere pentru somnul de noapte.

British Camps 2015 (seria 2) – ziua 5 Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’18’]

Pro Erudio
Pro Erudio
Suntem o echipa formata din profesori tineri și pasionati de meseria noastra. Avand cel putin 10 ani de experienta atat in sistemul public, cat și in cel privat, cunoastem in detaliu atat avantajele, cat și dezavantajele ambelor sisteme de invatamant si va putem astfel oferi cursuri de buna calitate prin imbinarea metodelor traditionale specifice primului, cu cele moderne pentru accelerarea invatarii.