Jurnal de tabără în Marea Britanie
WINCHESTER 2018
Ziua I
Imediat ce am aterizat pe aeroportul din Londra, am trecut de securitate, care este foarte bine pusa la punct ( ne-au adresat câteva întrebări si ne-au facut poze) ne-am intalnit cu Peter, the driver. Șoferul a fost foarte amabil, dar drumul a fost mai lung decât ne așteptam din cauza aglomerație, fiind weekend si vreme buna, englezii plecau la plaja. Printre discuțiile cu domnul sofer am aflat ca 30 grade în Marea Britanie inseamna caniculă și ca deja frunzele si iarba sunt galbene din cauza arsitei, lucru pe care l-am observat si noi. Tot de la dumnealui am primit si primele lăude că vorbim foarte bine liba engleza. Pe parcursul drumului de la aeroport am dormit, iar cand am ajuns in Winchester, domnul Peter ne-a explicat, pe scurt, câteva lucruri despre oras. Vom afla mai multe, când vom merge si noi la plimbare.
În campus, am fost preluați de managerul centrului si de inca un supervisor si am fost conduși in Ocean Lounge, o sală mare cu proiector, in care ni s-a spus ca se vor desfasura activitatile de seara si unde putem veni pentru relaxare sau o gustare de fructe si in timpul zilei. Aici am vazut mai mulți copii tolaniti pe fotolii sau pe covorase, ascultand muzică dupa pofta inimii sau relaxandu-se pe propriile telefoane. Ceva mai tarziu am pus si noi “Dragostea din tei”, spre incantarea tuturor J. Ni s-a dat prânzul (la pachet) pentru ca ajunsesem dupa ora prânzului, care se serveste in Marea Britanie putin mai devreme decât în Romania, mai exact incepand de la ora 11.45.
Dupa pranz, ni s-a făcut o prezentare a taberei, ni s-au explicat regulile si am primit câte o mapă fiecare. Aici am gasit programul saptamanii, o hartă a orasului, regulile de la International Projects, un pix si o brățară. Bratarile au trei culori: rosu pentru cei mai mici ca varsta si care trebuie însoțiți mereu de către un supervisor, galben pentru cei care se pot plimba neinsotiti prin campus si verde pentru cei mari, care se pot plimba si in oras neinsotiti. Noi avem două brățări rosii si restul galbene. Am fost conduși in camere, iar apoi copiii s-au mai relaxat in Ocean Lounge unde s-a proiectat un film si apoi am mers la cina. Și aceasta este putin mai devreme fata de cum ne asteptam, începe la 17.45 si dureaza 45 de minute. Dupa cina am invatat doua dansuri ale celor de la IP (International Projects) si am avut timp liber cam o ora si jumatate in care copiii au socializat si au jucat carti. La orele 22.30, cand este stingerea, toata lumea era in pat.
WINCHESTER 2018 – Ziua 1 – Galerie foto
WINCHESTER 2018
Ziua a II-a
Astăzi ne-am trezit devreme, la 6.30 pentru ca avem excursia la Londra. Am plecat cu autocarul, tot cu Peter the driver. Drumul a fost si de data aceasta aglomerat si am ajuns la Londra putin mai devreme de ora prânzului. Am fost însoțiți de unul din superviserii de la IP, care a fost si ghidul nostru prin Londra. Prima oprire a fost Houses of Parliament, pe care am admirat-o si fotografiat-o. In imediata apropiere se afla Westminster Abbey unde au avut loc celebrele nunti din familia regala britanica. Am mers mai departe si am vazut vestita atracție, London Eye, dar, din pacate, timpul nu ne-a permis sa ne si dam in faimoasa roata.
Dupa o scurta plimbare am ajuns la James’ Park, despre care am aflat ca era folosit de Henric al VIII-lea pentru vânătoare și pentru a admira o mulțime de animale si păsări exotice. Mai tarziu, printr-un decret regal, a putut fi vizitat de către toți oamenii de rand. Aici am luat si prânzul, pe iarba. Am reluat plimbarea si am mers la Palatul Buckingham, despre care am aflat ca are peste 700 de încăperi. Steagul era arborat, ceea ce însemna că regina era acasa. Am mai facut cateva poze si am plecat spre Trafalgar Square. De aici am avut timp liber, pe care l-am petrecut in parte la o terasa pentru ca ne era foarte sete, dupa care am mers la cumpărături pe faimoasa Oxford Street. Pana sa ajungem acolo, am intrat intr-un magazin foarte animat special dedicat lumii Harry Potter, de unde ne-am cumparat fiecare cate ceva. Am avut aproape o oră timp liber pe Oxford Street, băieții si-au cumparat adidasi, fetele haine sau suveniruri, unii dintre noi au si mancat ceva si am plecat inapoi spre Trafalgar Square, unde era punctul de întâlnire cu ghidul nostru. Pe drum, ne-am oprit la o înghețată, iar spre surpriza noastră, vânzătoarea era chiar din Romania. Din pacate, n-am putut vedea Big Ben pentru ca era in renovare, dar asta înseamnă că trebuie să venim si anul viitor, poate atunci vom fi mai norocosi :). Ne-am intors spre zona unde am lasat autocarul, iar drumul la întoarcere in campus ni s-a părut foarte lung pentru ca ne era foarte foame. Acasa, în campus, ne aștepta cina, din pacate, la pachet, pentru ca am ajuns dupa ora cinei. Am mers pe un mic deal in campus intr-o zona de picnic, unde ne-am savurat sandwich-urile. Suntem nerabdatori să vedem ce ne reserva ziua de mâine.
WINCHESTER 2018 – Ziua 2 – Galerie foto
WINCHESTER 2018
Ziua a III-a
Ziua a treia a inceput cu trezitul putin mai tarziu, la 7, în loc de 6.30. Am luat micul dejun si apoi am mers în Ocean Lounge pentru a vedea listele in care suntem repartizați fiecare pentru testul preliminar. Testul a cuprins un exercitiu cu intrebari tip grila si un exercitiu de redactare. Apoi au discutat despre Winchester si ce este de vazut si facut in timpul sederii in tabara si au mai facut cateva jocuri de cunoastere si socializare. Impresia generală a fost una foarte buna referitoare la primul contact cu profesorii si cursurile. După orele de engleză, am mers la prânz, mâncarea este buna si destul de variată. In fiecare zi dupa pranz si dupa cina exista TTT, o perioada de 15 minute in care copiii vorbesc cu superviserii despre ce vor sa faca in continuare. Ca activități de după-amiază, cativa dintre noi au mers la o plimbare in Winchester, care are loc în fiecare zi ca una dintre activitatile la alegere, iar alții au rămas în campus si au jucat “Capture the flag!”. După cina, ne-am relaxat la un film în Ocean Lounge. Stingerea este mereu la 22.30.
WINCHESTER 2018
Ziua a IV-a
Astăzi imediat după micul dejun, am avut orele de engleza. Copiii sunt foarte încântați atat de profesori, cat si de lucrurile noi care le sunt prezentate. După engleza, au o jumătate de oră sa se pregătească de pranz. Masa de prânz este un diversificată, dar copiii mai au pofta si de altceva si nimic un poate rivaliza cu o pizza la cafetería din campus, pe lângă ce mănâncă la cantina. Acum stim deja rutina dupa pranz: o sesiune TTT, unde copiii se înscriu pentru următoarele activitati si sunt impartiti pe grupe. Astazi cativa dintre noi am fost din nou la plimbare prin oras, Sonia a ales atelierul “pastry decorations”, unde a si mancat prăjitură pe care a ornat-o, iar ceilalți baieti s-au dus sa joace fotbal. Activitatile in aer liber au decurs foarte bine. În oras, am vazut o bucată din poarta medievală a vechiului oras, muzeul in care se afla masa regelui Arthur (nu am avut timp sa vizitam, speram ca in zilele urmatoare sa reusim). De asemenea, aici s-a născut faimoasa scriitoare Jane Austen și vrem să afla mai multe detalii si despre ea. Partea pietonală a orasului este foarte frumoasa, putem observa un sincretism de nou si vechi foarte placut: clădiri vechi si monument alaturi de restaurante si magazine moderne. De altfel, tot în centru este si o piață in aer liber de fructe, legume si produse de panificatie. Lucru clar: Winchester este un oras foarte frumos.
După cina a urmat din nou o ședință de TTT, iar ca activități de seara am avut concurs de dans. Toti copiii au fost împărțiți în trei echipe, iar din fiecare echipă dansau, pe rand, cativa reprezentanti. Copiii s-au distrat foarte mult, Lotus dansând la aproape toate dansurile. Juriul era format din trei superviseri care acordau puncte in asa fel incat sa existe o oarecare egalitate între echipe. Ne-am distrat pe cinste. La 10.30 a fost din nou stingerea.
WINCHESTER 2018 – Ziua 3-4 – Galerie foto
WINCHESTER 2018
Ziua a V-a
Astăzi in cadrul cursurilor de engleza am discutat despre musica si festivaluri. Apoi am luat prânzul si la orele 13.00 ne-am dus la autocare pentru ca urma excursia de jumătate de zi. Destinația noastră era Portsmouth, un oras port nu foarte departe de Winchester. Am avut si putin timp liber acolo si am admirat portul in care se afla o navă victoriană, care putea fi vizitată si un turn, construit recent, în 2005, in genul celor fin Emiratele Arabe Unite. Din cate am inteles, ei ar fi construit turnul, scria Emirates pe logo. Am urcat in turn, la 100m inaltime in doar cateva secunde. Exista posibilitatea si de a face bungee jumping de pe clădire, dar nu ne-am aventurat pana acolo. Pana sa intram ni s-a pus un filmuleț cu un scurt istoric al orașului și cu personalitățile sale. Am aflat ca Charles Dickens s-a născut aici. De asemenea, orașul este legat si de Sherlock Holmes, regina Victoria si altii. De sus, din turn am putut observa intreg portul si orasul, o priveliște minunata. Atracția principală a fost porțiunea de podea de sticla. Trebuia să ne decaltam ca sa putem păși pe ea. A fost o experiență unică și foarte interesanta care ne-a fascinat pe toti. Nu s-a lăsat mai prejos nici aparatul de VR care te făcea sa-ti imaginezi ca esti sus pe turn si ca mergi pe una din barnele lui. Minunat! Din pacate, nu am avut timp de shopping, am luat ceva de mancare de la o patiserie si am fugit spre autocare.
Din fericire, am ajuns la timp pentru cina si seara a fost concursul de selfie-uri, care a fost foarte distractiv. Copiii au fost împărțiți în patru echipe, fiecare fiind condusă de către un superviser, care făcea si selfie-urile. A fost foarte amuzant. Cativa băieți nu au vrut sa alerge, fiind obosiți dupa excursie, si au optat pentru un film in Ocean Lounge. La 22.30 ne-am dus in camere.
WINCHESTER 2018 – Ziua 5 – Galerie foto
WINCHESTER 2018
Ziua a VI-a
Astăzi am avut din nou cursuri de engleză, de unde copiii vin foarte încântați. Si profesorii sunt altii in fiecare zi, asa ca pot vedea mai multe stiluri de predare. După prânz, cativa dintre noi au fost din nou la plimbare prin oras, altii au preferat să participe la “pimp your t-shirt” unde au primit tricouri albe pe care le-au vopsit in diferite culori. Pretul tricoului a fost de o liră. Paralel s-a desfășurat meciul de basketball, la care au partcipat si cativadintre baietii din grupul nostru. După cina si discutiile de la TTT urma sa mergem pe un deal din apropiere si sa facem picnic, însă Anglia ne-a arătat inca o data ca vremea aici este schimbatoare si nu am mai putut merge la picnic fiindca a inceput ploaia. În loc de picnic am mers în Ocean Lounge si am dansat cu toții. Copiilor le-a plăcut foarte mult activitatea.
WINCHESTER 2018
Ziua a VII-a
La cursul de engleza de astăzi s-a discutat despre istoria așezărilor, a Londrei în special, despre cum era Londra înainte și cum este astăzi, despre avantajele și dezavantajele locuitului in capitala Regatului Unit. De asemenea, copiii au trebuit să își descrie si ei orașele din care provin, cu avantajele si dezavantajele fiecarui loc. După prânz, a urmat si premierea, unde copiii au primit diplome pe care scrie nivelul de limba engleza si un feedback din partea profesorului. Ca activități de după amiază au fost din nou plimbarea prin oras, unde ne-a prins ploaia si un meci de baseball, care nici acesta nu s-a mai tinut, tot din cauza vremii. În schimb, copiii au vizionat un film in Ocean. După cina si TTT a fost seara talentelor si toata lumea s-a simțit minunat. Au cântat și dansat, iar la sfârșit, organizatorii le-au multumit pentru tabara, i-au ridicat de pe scaune si i-au aplaudat pe fundalul melodiei “We are the champions”. Momentul a fost emotionant. Am terminat putin mai repede activitatea ca sa avem timp de bagaje pentru ca maine, fiind weekend, ne trezim, din nou, mai devreme.
WINCHESTER 2018
Ziua a VIII-a
Astăzi ne-am trezit din nou mai devreme, la 6.30 si la 7.15 eram la micul dejun. După aceea, ne -am terminat bagajele, pe care incepusem sa le impachetam de seara si la 10.00 toata lumea a eliberat camerele. Ne-am dus bagajele in Ocean Lounge si ne-am mai relaxat acolo. Prânzul a fost la pachet, pentru ca toate grupurile plecau. Noi aveam microbuzul care venea sa ne duca la aeroport la orele 14.00. Pana atunci cativa dintre băieți s-au dus cu unul din superviseri la fotbal, iar restul am plecat, din nou, prin oras. Fiecare a mancat pranzul la activitatea la care era. Cina a fost si ea tot la pachet. Drumul spre aeroport nu a mai fost asa aglomerat si am ajuns aproximativ pe la 16.15. Pana la check in mai aveam timp, asa ca am mâncat sandwich-urile pe care le aveam pentru cina si apoi am intrat in aeroport.
Aici am avut ceva peripeții, aeroportul parandu-ni-se tuturor “ciudat “. Ghișeele nu erau marcate decât cu numere, nu si cu compania aeriană, nu înțelegeam la ce cozi trebuie sa stam si nu găseam nicio tabela sa vedem daca s-a deschis check-in-ul. In cele din urma am gasit ghiseul de self-check, unde copiii au ramas la rand, timp in care eu am mers cu unul din ei sa facem check-in normal pentru ca aveam nevoie si de boarding pass. La security check verificarea a fost foarte minuțioasa, unora li s-a cerut sa se descalte, ne-au cautat in geanta de mana pe fiecare si au dat cu o soluție pe ea, probabil cautau urme de droguri. A durat mai mult decat de obicei pentru fiecare in parte. Apoi am mers sa ne cumparam niste apa si am gasit un loc unde sa asteptam sa se afișeze poarta. Partea buna a fost ca in fiecare magazin se afla cate o tabela pe care puteai urmări afisajul zborurilor. Au afișat poarta cu foarte putin timp inainte de decolare si am plecat in mare graba intr-acolo, dar cand am ajuns anuntasera ca un alt zbor va avea imbarcarea de la poarta noastra si am pornit din nou in fuga catre cealalta poarta. Am reusit sa intram printre primii, având prioritate de îmbarcare. În total, zborul a avut aproape o oră intarziere la plecare, dar am ajuns doar cu o jumătate de oră intarziere la aterizare. Copiii s-au îmbrățișat și-au luat la revedere inainte sa ajunga la părinți si au facut planuri despre cum sa se intalneasca si in viitor, poate intr-o alta tabara. M-am bucurat foarte mult sa au legat prietenii frumoase si ca tabara a fost o experiență foarte frumoasa.
WINCHESTER 2018 – Ziua 6, 7, 8 – Galerie foto