Ateliere de dezvoltare emoțională cu psiholog

Pentru copii de 9-12 ani

Întelegerea și gestionarea temerilor

Cu totii ne facem griji, cu atat mai mult copiii, care încă descoperă lumea și sunt în curs de autocunoaștere și formare. Teama îi poate îngheța pe cei mici. De multe ori, ajung să evite situații noi, se pot priva de diferite bucurii sau chiar refuza să accepte anumite provocări sau întâlniri cu persoane necunoscute doar pentru a nu resimți această emoție. Trăirile fizice care însoțesc teama pot fi foarte intense (plânsete, palpitații, tremur etc.) și copleșesc copilul, acesta neștiind ce se întâmplă cu el.

Prin aceste întâlniri în cadrul atelierelor de dezvoltare emoțională, copiii primesc instrumente care îi învață abilitatea de a-și înțelege temerile și de a-și dezvolta competențe în sensul diminuării îngrijorării și îmbunătățirii capacității de a-și gestiona sentimentele pentru a-și face curaj să participe și la activități noi sau provocatoare. Copiii învață și să ceară ajutor dacă temerile îi coplesesc. Temerile normale, pe care toți copiii le simt în fiecare zi, sunt o oportunitate extraordinară de a învăța cum să gestioneze “lucrurile grele” de mai târziu.

Dintre beneficiile înscrierii copilului la atelierele de dezvoltare emoțională:

  • Ghidarea copilului spre dezvoltarea autocunoașterii și spre conectarea cu propriile senzații și emoții;
  • Crearea unui cadru securizant în care copilul să verbalizeze și să-și exploreze temerile;
  • Copilul învață că teama nu este un lucru rău, ea este doar o reacție de răspuns naturală a organismului;
  • Copilul are ocazia să găsească instrumente care să-l ajute să facă față temerilor;
  • Copilul descopera ca nu este singurul care se confrunta cu temeri, si alti copii trec prin experiente similar;

Rolul acestor ateliere este să îi ajute pe copii să înteleagă ce le provoacă îngrijorări și ce pot face în aceasta privință. Copiii vor înțelege că grijile sunt normale și sănătoase, însă nu trebuie să le lăsăm să ne controleze, putem să preluăm controlul și să le gestionam într-un mod constructiv pentru a ne bucura mai mult de ce este în jurul nostru.

Atelierul este împărțit în 2 module a câte 4 ședințe.

În primului modul vorbim despre ce însemna temerea, cum ne afectează corpul, despre conștientizarea emoțională și învățăm diverse instrumente și tehnici pe care le putem folosi pentru a gestiona temerile si grijile (camera foto a temerilor, asculta-ti gandurile, vorbeste pozitiv cu tine, dulapul cu temeri, lucruri pe care nu le poți controla, afirmații pentru buna-dispozitie, oglinda magică a complimentelor, provocarea cu 5 zile de optimism, etc).

În modulul al doilea continuăm cu activități care ne readuc calmul și liniștea: paginile vesele unde doar zâmbetele sunt premise, importanța activității fizice, renunță la griji prin conștientizare (jurnalul recunostintei, activitate cu cuvinte liniștitoare, râsul, importanța somnului, trei zile cu provocarea “dacă” și multe altele). La finalul modulelor vom recapitula tot ceea ce am învățat și vom împărtași din experiențele prin care am trecut în acest proces de autocunoaștere.

Ateliere de dezvoltare emoțională cu psiholog

ateliere-de-dezvoltare-emotionala-2b

Ateliere de dezvoltare emoțională cu psiholog

Lei280Modul

VÂRSTĂ RECOMANDATĂ: 9-12 ani

  • Durata unui atelier: 90 minute
  • Durata unui modul: 4 ședințe (1 ședință/săptămână, sâmbăta dimineața)
  • Grupuri de lucru formate din maxim 9 copii

*BONUS pentru copiii care vor participa la ambelele module: o ședință de jumătate de oră de feedback cu părinții.