Structura anului şcolar la Pro Erudio urmează structura anului şcolar din învăţământul de stat, aşa cum este prezentată în Monitorul Oficial din 19 februarie 2018, cu o singură excepţie: noi vom relua cursurile cu o săptămână mai târziu, adică luni, 17 septembrie 2018.
Ca și în anii antreriori, singura vacanță școlară de care nu vom ține cont este săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, când doar copiii din învăţământul preşcolar şi primar nu merg la școală. Noi vom desfășura cursuri conform programului obișnuit și în această perioadă.
Anul şcolar 2018-2019 la Pro Erudio cuprinde 33 de săptămâni de cursuri (cu una mai puține decât școala de stat fiindcă începem cursurile cu o săptămână mai târziu, adica pe 17 septembrie 2018) distribuite astfel:
Semestrul I (17 săptămâni) începând de luni, 17 septembrie 2018 până sâmbătă, 2 februarie 2019;
Semestrul II (16 săptămâni) începând de luni, 11 februarie până sâmbătă, 15 iunie 2019;
ZILE LIBERE până la sfârşitul anului școlar 2018-2019 vor fi:
IMPORTANT!
Perioade teste de progres
Începând de anul acesta vom avea două perioade alocate testărilor de progres (se va evalua progresul înregistrat pentru fiecare competență lingvistică în parte, în funcție de vârsta cursantului). Testele vor fi programate astfel încât să nu se suprapună cu periodele aglomerate la școală, respectiv cu perioda tezelor:
Alte activităţi:
Notă!
Săptămână dinaintea sărbătorilor importante va fi dedicată învăţării vocabularului specific și/sau familiarizării copiilor cu obiceiuri şi tradiţii din spaţiul ţărilor vorbitoare de limbă engleză/germană, prin comparaţie cu tradiţiile şi obiceiurile noastre.
Ultima săptămână de școală (7-15 iunie 2019) este FUN WEEK, adică dedicată activităților distractive, pentru a ajuta copiii să intre în vacanță echipați cu un set de jocuri pe care să le poată folosi și în interacțiunea cu prietenii lor. În plus, este momentul bilanțului și al premierii, alături de multe alte surprize!