Copii fericiţi versus copii de succes
– secretele unei copilării fericite –
Când vine vorba de copii, părinţii din zilele noastre par să fi înlocuit noţiunea de “fericire” cu cea de “succes”. Evaluează reuşitele propriilor copii prin comparaţie cu cele ale copilului prietenei / vecinei etc.
Ce rezultat a obţinut la olimpiada de matematică? Care este media generală de anul trecut? La ce vârstă şi-a dat examenul Cambridge? Ce nivel? Ce activităţi extracurriculare mai face? Dar sporturi? La ce facultate (de preferat în străinătate) ar vrea să-l trimită? Cum reuşesc ei să aibă un copil atât de sociabil/perseverent/haios etc.? Ce altceva pot face eu ca părinte pentru a avea un copil ca şi ei? Iar de aici până la sentimentul de vina că nu am făcut suficient sau că am greşit (având totuşi cele mai bune intenţii) este doar un pas.
Convingerea că un părinte “responsabil” ia în considerare toate obstacolele pe care le-ar putea întâmpina în crearea unui copil model şi munceşte peste măsură pentru a-i asigura acestuia condiţiile optime pentru a deveni cel mai bun, cel mai apreciat, cel mai inteligent, etc. pune foarte multă presiune atât pe copil, cât şi pe părinte. Acest fapt riscă să compromită relaţia pe care aceştia ar putea să o clădească în absenţa acestor comparaţii demoralizatoare.
În plus, din dorinţa exagerată de a găsi această formulă “de succes” părinţii uită ceva esenţial, anume ceea ce îşi doreşte copilul, ceea ce îl face pe el fericit, care sunt nevoile lui, iar uneori răspunsul este atât de simplu încât este neglijat sau desfiinţat pe loc că fiind o prostie.
În general copiii au nevoie de mai puţine lucruri decât ne-am putea noi imagina, iar fericirea lor este atât de uşor de obţinut încât
este păcat să nu încercăm măcar.
Iată aici câteva dintre cele mai importante nevoi ale copiilor:
1. Mese regulate şi echilibrate
Ştiu ce gândiţi!
Este prea simplu să asigure fericirea!
Poate că da, dar s-a întâmplat vreodată să simţiţi că nu va mai puteţi înţelege cu propriul copil după ce l-aţi luat direct de la grădiniţă şi l-aţi dus la înot fără să-i fi dat o gustare înainte fiindcă eraţi contra-cronometru? Sau poate aţi fost la o masă festivă în familie la care felul principal a fost servit cu 2 ore întârziere?
Un copil fericit este un copil căruia părinţii îi satisfac în primul rând necesităţile de baza la timp. E adevărat că mesele regulate şi hrană sănătoasă nu aduc fericirea, însă o susţin, iar absenţa acestora poate crea neplăceri considerabile de ambele părţi.
2. Nevoia de odihnă
Copiii au nevoie să înveţe să alterneze perioadele de veghe cu cele de somn,
cele de activitate intensă cu cele de relaxare. Ei nu ştiu să facă acest lucru fără sprijinul nostru, iar noi, părinţii, uneori fiindcă suntem noi înşine foarte ocupaţi, alteori din dorinţa de a avea copii cu rezultate foarte bune la şcoală şi de a reuşi în viaţă, punem presiune şi scurtăm foarte mult timpul alocat relaxării şi somnului. Este o greşeală frecventă pe care o putem corecta cu foarte multă uşurinţă, pasul cel mai important este să recunoaştem această problemă. Gândiţi-vă la cât de obosiţi sunteţi dumneavoastră uneori după o zi încărcată.
Încercaţi să transferaţi această stare unui copil în creştere, copil care nu are mecanismele de control şi autocontrol suficient dezvoltate şi nici nu conştientizează felul în care se simte pentru a vă putea explica. Lipsa unui program de odihnă eficient şi echilibrat va afecta negativ evoluţia copiilor, atât mentală cât şi fizică, dar mai ales emoţională.
3. Joacă liberă
Joaca nestructurată a devenit o raritate în zilele noastre.
Pe vremuri, copiii îşi inventau propriile jocuri. Imaginaţia zburda şi cu câteva maşini făcute din cutii de chibrituri, iar celelalte chibriturile aranjate sub formă de stradă, inventau poveşti cu super-eroi şi curse fantastice. Astfel, se jucau, îşi îmbogăţeau vocabularul, exprimarea, imaginaţia şi mai presus de toate se distrau alături de prietenii lor.
Astăzi copiii sunt copleşiţi de jucării sofisticate (care uneori produc singure toată joacă, iar copiii devin spectatori), jocuri pe calculator şi alte dispozitive electronice. Viaţa lor a devenit un scenariu prestabilit de părinţi: ore la şcoală, teme, activităţi extracurriculare, sporturi la cluburi (nu în faţă blocului sau în curtea şcolii ), meditaţii, timp petrecut în faţă calculatorului (în cazul cel mai bun cu limită de timp) – nu mai este loc nici pentru timpul petrecut în familie, nici pentru prieteni.
Nimic mai greşit!
Joaca cu prietenii în absenţa părinţilor este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Doar aşa se simt liberi să inventeze, să se exprime, fără stresul adultului care este în spatele lui pentru a-i evalua şi corecta fiecare mişcare, fiecare cuvânt, pentru a face o lecţie de viaţă din orice întâmplare.
4. Acceptarea emoţiilor
Copiii ţipă când sunt nervoşi.
Plâng când sunt trişti. Bat din picioare şi chiar aleargă în cerc atunci când sunt forţaţi să facă ceva ce nu le convine. Dacă acest lucru se întâmplă în public, spiritele iau foc.
Vă sună cunoscut? Ce e de făcut? E imposibil să-i liniștești pe loc, iar ochiul critic la adresa proastei creşteri nu ajută chiar deloc… Singur lucru pe care îl putem face este să ne păstrăm calmul şi să acceptăm emoţiile copilului oricât de negative ar fi ele.
Este de preferat să îndurăm câteva minute de haos (manifestările zgomotoase de obicei nu durează prea mult), după care copiii se calmează şi acceptă punctul nostru de vedere sau măcar nişte termeni de negociere.
În această abordare trebuie să ţinem cont de faptul că normele sociale sunt în consolidare, primitive că şi manifestare la copii şi doar cu răbdare şi înţelegere din partea părinţilor, aceştia pot depăşi momentele dificile.
5. Posibilitatea alegerii
La începutul vieţii, copiii au foarte puţin control asupra propriei lor vieţi.
Li se spune constant ce să facă, cum să se îmbrace, unde să meargă, ce să mănânce, când să se culce, iar părinţii uită că pe măsură ce aceştia cresc, sunt capabili să aibă propria părere şi să facă propriile alegeri, cel puţin în unele privinţe. Oferiţi-le ocazia să aleagă şi veţi vedea un zâmbet înflorindu-le pe faţă. Este datoria noastră să ajutăm copiii să-şi dezvolte spiritul critic, să analizeze fiecare situaţie şi să ia o decizie conform propriei gândiri.
Este bine să intervenim doar când este absolut necesar (sănătatea copilului este pusă în pericol) şi să ne înfrânăm pornirile de a face toate alegerile în locul lor. Formularea de opţiuni şi alegerea uneia dintre ele pentru a fi pusă în practică prezintă atât avantajul dezvoltării exprimării, cât şi pe acela al creării independenţei şi sentimentului de încredere în propriile forţe şi alegeri.
6. Ascultaţi-i
Copiii sunt intuitivi.
Chiar şi bebeluşii simt când părinţii le acordă toată atenţia şi când sunt pe “pilot automat”. Atunci când copiii simt că părinţii chiar îi ascultă (indiferent că povestesc despre cea mai bună cursa a lui Fulger McQueen sau despre o colegă de clasă), creşte gradul de conectare dintre ei, încrederea în sine şi implicit fericirea copilului.
În plus, doar ascultând ceea ce au de spus îi putem cunoaşte cu adevărat şi doar aşa îi putem sfătui sau îi putem ajută să ia cele mai bune decizii.
7. Oferiţi-le dragoste necondiţionată
Copiii greşesc mereu.
Le spui să nu mai sară pe canapea şi o fac din nou. După aceea, plâng. Fac acest lucru din dorinţa firească de a încerca, de a riscă (uneori fără să ştie că o fac), de a verifică limitele (proprii şi pe ale noastre). Iertaţi-i şi iubiţi-i necondiţionat indiferent ce fac.
Atunci când copiii ştiu că vor avea oricum sprijinul necondiţionat şi dragostea părinţilor, devin mai rezonabili în riscurile pe care şi le asumă. Sunt mai siguri pe propriile alegeri. Învaţă că uneori oamenii mai greşesc, dar există întotdeauna o soluţie pentru a îndrepta lucrurile.
În concluzie, secretul unei copilării fericite şi al unei relaţii armonioase în familie nu stă în succesul la şcoală, nici măcar în popularitatea în grupul de prieteni sau în volumul de activităţi extraşcolare, ci în relaţia pe care ne-o clădim cu copilul. De cele mai multe ori este suficient să-l acceptăm aşa cum este, să-i acceptăm emoţiile de orice fel şi să îi acordăm atenţie şi timp pentru a-l înţelege cât mai bine.
