Conversație cu profesor nativ englez – Cadoul meu de Moș Nicolae

De unde o fi ştiut Moş Nicolae că eu îmi doresc să cunosc un englez adevărat ca să văd dacă reuşesc să mă înţeleg cu el, nu ştiu! Însă mare mi-a fost mirarea când azi-dimineaţă am găsit în cizmuliţe, pe lângă o pungă mare cu bunătăţi, o invitaţie la un curs interactiv cu profesor din Anglia la noi, la Pro Erudio, unde merg să învăţ engleză. Eram programată pentru ora 5 după-amiază, dar am ajuns mai devreme ca să fiu sigură că nu ratez nimic.

Conversatie-cu-profesor-nativ-englez-150x150Când am ajuns, se auzeau glasuri vesele de copii care jucau “Simon says”!
Îmi doream să întru şi eu, dar mama m-a oprit spunându-mi că o să vină şi rândul meu. Aşa s-a şi întâmplat şi a fost grozav! După ce s-a prezentat fiecare copil zicandu-şi numele, vârsta şi ce-i place cel mai mult să facă pe lumea asta, am început joaca cea adevărată! Am jucat “Two truths, one lie” în care trebuia să ghicim ce e corect şi ce e invenţie;
Splat!” în care trebuia să fim atenţi să nu ne atingă glonţul adversarului;
Guess the animal!” în care trebuia să descriem pe rând un animal;
What’s missing?” joc de memorie în care trebuia să identificăm obiectul care a dispărut;
I spy with my little eye!” unde trebuia să spunem un cuvânt din clasa care începe cu o anumită litera;
What’s the time, Mr Wolf!” un fel de Omul negru pe care îl jucam şi noi la grădi, însă e mai tare în engleză! Chiar vreau să-i învăţ şi pe prietenii mei câteva dintre jocurile astea fiindcă tare mi-au plăcut!

A, era să uit un super joc! Se cheamă “1,2,3,4 Action!” şi trebuie să ne gândim la o mişcare pentru fiecare cifră, iar când cineva spune 1 toţi trebuie să facă acţiunea respectivă. Cine nu e atent, iese din joc! Asta este, nu e supărare fiindcă îl mai facem o dată…

Sper că şi anul viitor Moş Nicolae să îmi ghicească gândurile…
Sau, mai bine! Moş Crăciun, chiar anul acesta!