British-Camps-2016-Jurnal-de-tabara-Ziua-1

British Camps 2016 – Jurnal de tabără – Ziua 1

La 10 fix am fost toţi în microbuz şi gata de plecare uşor somnoroşi, dar evident nerăbdători. În sfârşit! Fără părinţi :D. Drumul a fost lipsit de peripeţii sau incidente, deşi ne-a prins ploaia. Am vorbit puţin între noi, unii au ascultat muzică, alţii au citit, iar alţii au jucat cărţi. Odată ajunşi, desigur că am avut puţin de aşteptat, dar ne-am făcut comozi pe canapelele Pub-ului de lângă recepţie. O rundă de ping-pong, una de biliard sau un joc de cărţi şi cât ai zice peşte filetat şi afumat în fum de scoarţă de copac au ajuns şi ceilalţi copii.

Ne-am instalat câte doi, trei sau patru în cameră, veseli, dar flămânzi. La 19.00 am luat cina: caşcaval pane la aperitiv, pui şi pilaf pentru felul principal şi o cănuţă de compot dulce şi cald de mere. Cu burţile pline am urcat în camere să ne facem siesta şi să ne pregătim pentru marea deschidere de la 20.30.

Ne-am adunat în centrul de evenimente, iar festivitatea a început în adevărat spirit de petrecere cu dans şi cântec, baloane de săpun şi lumini. Meneaito, Cotton Eye Joe, It’s my life şi Andri Popa au setat atmosfera pentru momentul mult aşteptat: întâlnirea cu trainerii britanici. Au sosit cu baloane pentru toată lumea, iar noi ne-am înghesuit să-i vedem, să-i salutăm şi să primim cu aplauze, desigur. Câteva minute mai târziu am fost repartizaţi pe grupe şi am avut ocazia să petrecem puţin timp cu trainerul desemnat. Short and sweet.

După aceea a început prima seară DISCO, iar noi, în ciuda oboselii, am refuzat să părăsim sala până nu ne-am zbenguim alături de traineri. La 23.00 muzica a încetat, dar distracţia încă nu. Până la miezul nopţii am stat de vorbă cu noii noştri prieteni, am jucat cărţi şi am ras. O să dormim atât de bine! Noapte bună.

Dacă doriţi să va faceţi o idee mai clară despre atmosfera de la festivitatea de deschidere a taberei, va invităm să vizionaţi filmuleţul de mai jos.

British Camps 2016 ziua 1 – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’42’]