Jurnal-de-tabara-wycliff-college-2016-saptamana-1

Școala de vară în Marea Britanie – cursuri de limba engleză și distracție în grupuri internaționale

Jurnal de tabără Wycliff College
6 – 20 iulie 2016 – Săptămâna 1

Ziua 1

După o călătorie de aproximativ trei ore cu avionul şi încă două cu microbuzul, am ajuns la Colegiul Wycliffe, comitatul Gloucester, Anglia, Marea Britanie. Am fost întâmpinaţi la aeroport de un membru al staff-ului şi conduşi cu microbuzul şcolii la destinaţie. Am fost primiţi cu zâmbetul pe buze şi în mai puţin de 15 minute (aproximativ 13.30)  eram fiecare în camerele noastre.

Prima zi este întotdeauna obositoare din cauza schimbării de fus orar (Marea Britanie este cu 2 ore în urma orei din Romaina, deci am câştigat 2 ore pe drum, dar le-am pierdut pentru odihnă şi a călătoriei lungi, aşa că am preferat să ne relaxăm şi să ne plimbam puţin prin împrejurimi pentru a ne familiariza cu campusul şi orăşelul din apropiere, Stonehouse, până a sosit ora cinei.

După cină (mmm!!! tocăniţa de vită a fost nemaipomenită!) majoritatea grupurilor sosiseră, aşa că am participat la prima activitate: Scavanger Hunt. Scopul activităţii era să fotografiem în echipe anumite obiecte (şi persoane din staff!! ) din campus pentru a ne obişnui cu oamenii şi locurile. Spre marea noastră satisfacţie am lucrat bine împreună şi am dus sarcina la bun sfârşit!

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 2

Ziua 2

A doua zi a început cu o întâlnire la Sibly Hall în care am aflat cele 10 reguli ale taberei: fii punctual, nu părăsi campusul fără a fi însoţit de un adult, toate activităţile sunt obligatorii, înregistrarea pe case se face la ora 10, stingerea între 10 şi 11 în funcţie de vârste, consumul de alcool şi fumatul sunt strict interzise, respectul faţă de cel de lângă noi este obligatoriu.

A urmat testul de plasare şi prânzul (pulpe de pui cu cartofi wedges şi o selecţie de alte garnituri şi salate, îngheţată sau fructe ca desert). Activităţile de după-amiază au fost la alegere între diferite sporturi (copiii înscrişi la cursuri intensive de tenis sau echitaţie au participat la acelea) şi jocuri: tenis de masă, baschet, volei, jocuri pe iarbă cum ar fi Capture the Flag, iar seară am avut Fashion Show. În echipe de câte zece am creat o vestimentaţie completă pentru modelul nostru din câteva materiale neconvenţionale: un sac mare de gunoi, câteva paie, o farfurie de carton, scoci, o foaie colorată de hârtie, trei baloane, o foaie de aluminiu alimentar şi pahare de plastic. A fost distractiv şi credem noi că echipa noastră, Colourful Trash, a creat o vestimentaţie originală, deşi nu a fost cea câştigătoare.

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 1 și 2) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’49’]

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 3

Ziua 3

În dimineaţă celei de a treia zi, imediat după micul dejun, am fugit să ne căutăm numele în tabelele afişate pentru a vedea în ce grupa suntem plasaţi, apoi ne-am cunoscut colegii şi profesorii şi am început cursurile. Ne-am bucurat să aflăm că fiecare grupă va lucra cu câte doi profesori după următorul orar: 9.00-11.00 cursul principal, apoi o jumătate de oră pauză (timp în care era deschis magazinul improvizat din dining hall, deci fuga să ne cumpărăm cookies şi sucuri), apoi încă o ora de muncă la proiecte cu un alt profesor decât cel de la primul curs.

Ca activitate de după-amiază am plecat în excursie în oraşul Stroud, faimos pentru fabricile de textile (se spune că faimoasele căciuli ale gărzilor de la Palatul Buckingham sunt create aici), dar şi pentru numeroasele magazine din centrul comercial. Autocarul ne-a lăsat la intrarea în oraş, iar noi am pornit să facem o promenadă printr-un parc frumos, amenajat în jurul unui lac.  Întrebarea dacă dorim să vizităm muzeul din Stroud a primit un răspuns unanim NU, deci ne-am continuat drumul spre străzile cu magazine. Cele două ore de timp liber le-am petrecut în mare parte la cumpărături, astfel încât ne-am întors plini de sacoşe în campus.

Mare ne-a fost bucuria la cină, când am fost aşteptaţi cu pizza !!! –  care a putut fi servită pe iarbă, în faţa restaurantului. Ca la picnic!

După cină, a urmat concursul A Minute to Win It cu trei probe: Tilt the Cup, Office Ping Pong şi Junk în the Trunk. Copiii români au făcut parte din două echipe: cei mici, alături de câţiva francezi, echipa The Flash, cei mai mari, alături de câteva italience, echipa Travellers. S-au descurcat de minune (vezi video), iar Travellers au câştigat locul 1 şi un cadou surpriză. Felicitări tuturor!

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 3) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’50’]

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 4

Ziua 4

A patra zi, după micul-dejun şi obişnuitele ore de curs din timpul dimineţii, ne-am împărţit pe grupuri, după preferinţe, pentru prima serie de ateliere. Copiii din grupul nostru au participat la atelierul de gătit, unde au făcut nişte delicioase clătite cu ciocolată, sau au jucat diferite sporturi: tenis de câmp şi de masă, dansuri, baschet, fotbal etc.

Seară s-a încheiat cu o activitate super distractivă: Zombie Night. După ce am privit un filmuleţ introductiv în Sibly Hall în care ni se spunea că locuitorii din Stonehouse au nevoie de ajutorul tuturor pentru a scapă oraşul de atacul zombilor, am pornit în căutarea resurselor pentru a supravieţui: provizii de apă şi hrană, dar şi kit-uri de prim-ajutor. Misiunea nu a fost deloc uşoară fiindcă resursele (reprezentate de o serie de cartonaşe) erau bine păzite de membrii staff-ului deghizaţi în zombi. Am alergat, ne-am speriat şi am ţipat, dar am scotocit peste tot după provizii fără să ne dăm bătuţi şi într-un final am reuşit să salvăm oraşul!

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 4) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’51’]

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 5

Ziua 5

A cincea zi a fost dedicată excursiei la Oxford. La ora 9.00 eram toţi în autocarul numărul 3, noi – echipa portocalie –  alături de un grup mai mare din Rusia – echipa maro – ,  gata de o nouă aventură. Odată ajunşi la destinaţie ne-am împărţit în echipe (noi am fost echipa portocalie) şi am pornit la un tur pe jos al faimosului oraş universitar. În timp ce ascultam  explicaţiile activity leader-urilor, am completat fişele de lucru. Am pornit din dreptul Teatrului Sheldonean construit de faimosul arhitect Christopher Wren , am continuat drumul trecând pe lângă Bridge of Sighs construit după modelul faimosului pod din Veneţia, dar în cazul acesta uneşte clădirea cu camerele studenţilor de cea cu sălile de examen, apoi am traversat piaţa circulară din jurul faimoase biblioteci Radcliffe Camera, care se povesteşte că primeşte un exemplar din toate publicaţiile britanice, dar şi gazda scenelor din biblioteca din Harry Potter. După aceea  ne-am plimbat prin grădinile Colegiului Christ, faimos nu atât pentru mărimea impresionantă, cât pentru faptul că aici au fost filmate scenele din sala de mese din acelaşi faimos Harry Potter. După cina pe iarbă din grădina colegiului, am avut alte două ore de timp liber, deci shopping, iar punctul de întâlnire a fost Carfax Tower. Uraaa !

La ora 18.00 eram înapoi în campus, obosiţi şi flămânzi. Înainte de cină, ne-am pictat pe faţă în culorile echipei pe care o susţinem, am serbat cu tort şi La mulţi ani! în română şi engleză ziua colegului care a împlinit 11 ani în acea zi şi ne-am îndreptat spre common rooms din casele în care erau programate fie filme, fie finala. Nu a fost nicio surpriză să aflăm că se va face o excepţie şi fetele sunt primite în sufrageriile băieţilor şi invers, doar e zi de sărbătoare!!! Fiind marea finală a campionatului European de fotbal, am făcut poze şi ne-am amuzat de clash-ul amical între grupul din Portugalia şi cel din Franţa. Ziua s-a încheiat în mod absolut excepţional spre miezul nopţii cu zâmbete pe feţele suporterilor portughezi şi tristeţe pe ale celor ce au susţinut echipa Franţei.

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 5) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’52’]

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 6

Ziua 6

După programul obişnuit de dimineaţă: mic-dejun în dining-hall, cursuri de engleză şi prânz, au urmat activităţile la alegere. Cine a optat pentru tenis cu antrenor şi echitaţie au mers la cursuri, ceilalţi au ales înot şi calculator pentru prima activitate de după-amiză şi plimbare în natură şi sporturi pentru cea de-a două.

Activitatea de seară a fost Quiz Night. Copiii împărţiţi în echipe de câte zece, au trebuit să-şi aleagă un nume şi apoi să răspundă la întrebări din şapte domenii diferite: sporturi, filme, muzică, dar şi diferite secţiuni din cultură şi civilizaţie britanică. A fost distractiv fiindcă scorul se schimba după fiecare rundă, iar întrebările erau când super dificile (chiar nu ştia nimeni răspunsul, dar ne încercam mereu norocul bifând un răspuns la întâmplare), când super simple pentru unul sau altul din echipă, aşa încât prindeam rapid încredere în forţele proprii.

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 6) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’53’]

Jurnal de tabără Wycliff College - ziua 7

Ziua 7

Ziua a şaptea s-a asemănat mult cu celelalte până la activitatea a două: Project Presentations. Cu emoţii, ca de fiecare dată când te pregăteşti să vorbeşti în public, fiecare grupă de la cursurile de dimineaţă şi-a prezentat proiect-ul despre vizita la Oxford. Unii au avut quiz-uri şi au provocat publicul să răspundă la întrebări, alţii au avut prezentări power-point despre obiectivele turistice din Oxford sau chestionare aplicate altor copii despre vizita la Oxford, au fost păreri personale şi informaţii de pe Internet, unele citite, altele prezentate liber, însă de apreciat este că toţi copiii din grupul nostru au fost super implicaţi în conceperea proiectului şi s-au prezentat impecabil şi la prezentarea verbală, având o pronunţie aproape perfectă.

Iar dacă doriţi să vă convingeţi, vă prezentăm mai jos o scurtă selecţie din prezentările câtorva dintre ei. Desigur, majoritatea au avut mai multe intrări, dar considerăm că momentul de mai jos este suficient pentru a vă face o idee despre cum au evoluat ! Felicitări !

Ultima activitate a fost Disco! Toată lumea în ţinută de discotecă, a dansat mai întâi în ritmuri de Macarena pentru sparge gheaţă şi a intră în atmosfera de petrecere, după care ni s-a spus că fiecare dintre noi poate să aleagă melodia preferată, astfel încât să nu fie discuţii în privinţa selecţiei pieselor.

Jurnal de tabără Wycliff College (ziua 7) – Galerie foto completă

[AFG_gallery id=’54’]

Pro Erudio
Pro Erudio
Suntem o echipa formata din profesori tineri și pasionati de meseria noastra. Avand cel putin 10 ani de experienta atat in sistemul public, cat și in cel privat, cunoastem in detaliu atat avantajele, cat și dezavantajele ambelor sisteme de invatamant si va putem astfel oferi cursuri de buna calitate prin imbinarea metodelor traditionale specifice primului, cu cele moderne pentru accelerarea invatarii.