Cursuri de limba spaniolă pentru copii

Cursuri de limba spaniolă pentru copii:
“¿Hablas español?”

Cursuri de weekend pentru copii.

10 motive pentru copii de a învăța limba spaniolă

Deşi probabil că sunt mult mai multe (multe personale, deci greu de sistematizat într-o listă), am dori să va prezentăm mai jos 10 motive pentru a îți inscrie copilul la cursurile de limba spaniolă pentru copii la Pro Erudio:

În primul rând, sunt motivele legate de cifre:

1. Spaniolă este a două cea mai vorbită limba din lume că limba maternă, după chineza mandarin. Peste 350 de milioane de persoane vorbesc spaniolă încă din copilărie, că prima limba.

2. Teritoriul pe care se vorbeşte această limba este enorm. Nu cuprinde doar Spania, ci şi America Latină şi sudul Statelor Unite ale Americii, Guineea Ecuatorială şi o parte din Filipine. Actualmente, 500 de milioane de persoane vorbesc această limba care este oficială în 21 de ţări, că prima sau a două limba.

3. Spaniolă este a două cea mai studiată limba, după engleză și în acest scop, la nivel internațional se susțin numeroase cursuri de limba spaniolă pentru copii. De asemenea, este a două limba academică din lume şi a două limba în care se publică cele mai multe cărţi, ziare sau pagini web. În plus, spaniolă este a treia cea mai folosită limba pe internet, după engleză şi chineza mandarin. Cu alte cuvinte, este o limbă potrivită pentru a comunica în lumea virtuală.

4. Spaniolă este una dintre limbile oficiale ale ONU, UNESCO, UE, dar şi a altor instituţii internaţionale (FMI, UNICEF, NATO, FAO, etc…).

5. Spaniolă este o limba uşor de învăţat, cu un vocabular de baza latin şi multă influenţă din limba engleză, cu puţine dificultăţi fonetice, pentru că se citeşte cum se scrie, şi cu o gramatică complexă, dar bine structurată.

În al doilea rând copiii urmează cursuri de limba spaniolă pentru copii constientizând avantajele personale pe care le presupune învăţarea limbii spaniole:

6. În călătorii: vorbind spaniolă vei putea vizită toate cele cinci continente. Dacă, pe lângă asta, mai ştii şi engleză, lumea va fi la picioarele tale.

7. Pentru a munci şi pentru a face afaceri: precum am văzut, dacă scrii în CV-ul tău că ştii limba spaniolă, vor creşte exponenţial şansele de a-ţi găsi un loc de muncă bun, în special într-o multinaţională. În plus, afacerea ta s-ar putea dezvoltă în mult mai multe sectoare şi într-un număr mare de ţări de pe mapamond.

8. Pentru a citi: limba spaniolă este a două cea mai editată limba în actualitate. Afacerea cu cărţi în spaniolă se află pe locul doi că şi nivel de rentabilitate, după ediţiile în engleză. Aceeaşi poziţie, a două, o ocupă spaniolă şi în cazul ziarelor sau al paginilor web.

9. Pentru distracţie: Spaniolă este o limba uşoară, distractivă, atât de învăţat, cât şi de experimentat. Spaniolă are structura identică cu popoarele latine care o vorbesc, fiind plină de pasiune şi de bucurie.

10. Pentru a exprimă sentimente: spaniolă nu este numai limba telenovelelor, ci şi un vehicul excepţional pentru iubire, pasiune, tandreţe, inima şi senzualitate. Poezia şi muzică spaniolă se remarcă prin căldură şi blândeţea ei, această limba fiind, fără discuţie, cea mai potrivită pentru a spune cuvinte frumoase.

În definitiv, la Pro Erudio vei putea învaţă spaniolă cu profesori nativi într-un mod distractiv, eficace, profesionist şi centrat pe succesul tău, fără a se scapă o clipă din vedere nevoile şi interesele personale. Dacă înveţi limba spaniolă, viaţă ta se va schimbă în bine.

Detalii organizatorice:

Grup 3 cursanți

Lei65Curs

CURS DE LIMBA SPANIOLĂ

  • Durata unui curs: 120 minute
  • Număr participanți: maxim 3 în grupă
  • Frecvența: un curs / săptămână

Grup 4 - 6 cursanti

Lei55Curs

CURS DE LIMBA SPANIOLĂ

  • Durata unui curs: 120 minute
  • Număr participanți: maxim 6 în grupă
  • Frecvența: un curs / săptămână

Important!

  • Abonamentul lunar se calculează prin înmulțirea numărului maxim de cursuri din lună cu prețul pe curs.
  • Taxa de curs se achită până pe data de 5 a fiecărei luni pentru luna în curs la secretariatul școlii sau prin virament bancar.
  • Toate materiale folosite în timpul cursului (mai puțin manualele care se vor achita separat la înscriere) intră în taxa de curs.
 
ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on TumblrPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someone

Alte cursuri pentru copii: