JOCUL – modul perfect de a pune bazele unei educatii solide
January 13, 2016
Copii fericiţi versus copii de succes – secretele unei copilării fericite
January 13, 2016

De ce limba engleză?

Într-o lume dominată de internet şi tehnologie – care avansează mai repede decât putem noi ţine pasul – limba engleză se dovedeşte a fi o necesitate, nu un avantaj. Dacă acum doar două decenii cunoştinţele de limba engleză, franceză, germană etc ne ofereau un important avantaj competitiv pe piaţă muncii şi în viaţă, în general, în ziua de astăzi a devenit « normalitate » să cunoaştem limba engleză şi un avantaj cunoaşterea unei alte limbi străine. Cine şi-ar fi imaginat acum 20 de ani că limba engleză va acapara lumea în detrimentul altor limbi de “cultură” cum ar fi franceză, italiană, spaniolă? Cine şi-ar fi imaginat ce amploare va lua această limba de origine germanică după ce secole de-a rândul lumea a fost condusă de popoare vorbitoare de limbi de origine latină?

Surprinzător sau nu, limba engleză este acum atât de mult folosită în toate mediile încât nu mai putem imagina un scenariu în care să fie “detronată” de o altă limba. Astfel, am ajuns să ne mirăm când întâlnim tineri care nu vorbesc fluent limba engleză şi, mai mult decât orice, lipsa unor noţiuni elementare de limba engleză reprezintă un mare dezavantaj pentru oricine, chiar şi pentru bunici când se plimbă prin “mall” și au dificultăți în pronunțarea numelor de firme în limba engleză. Această limba este atât de adânc infiltrată în cultură tinerilor din ziua de astăzi (muzică, filme, jocuri pe calculator etc) încât folosesc frecvent expresii şi cuvinte englezeşti în mijlocul unei conversaţii în limba română. Poate bunicii s-au obişnuit să nu înţeleagă tot ce spun nepoţii, dar pentru tineri este devastator să nu înţeleagă o glumă sau o aluzie făcută în limba engleză în grupul de prieteni.

Limba engleză – ușor de învățat!

Probabil un rol important în această schimbare bruscă de preferinţe în ceea ce înseamnă folosirea unei limbi străine la nivel global (după încercarea nereuşită de a inventa una – Esperanto – care să satisfacă cerinţele unei limbi perfecte, fără excepţii, cu reguli uşor de aplicat şi vocabular împrumutat din limbile de circulaţie internaţională), l-a avut şi uşurinţă cu care se învaţă limba engleză. Limba engleză are cel mai simplu alfabet, fără simboluri speciale, fără virguliţe, pălăriuţe sau liniuţe, formă de plural este foarte simplă adăugând un “s”  la sfârşitul cuvintelor (cu câteva excepţii, desigur) substantivul nu are gen, adjectivele nu se acordă, verbul nu se conjugă după persoană (cu extrem de puţine excepţii), altfel spus, cuvintele nu îşi schimbă formă, nu există pronume de politeţe sau o formă distinctă pentru plural, astfel încât ne adresăm tuturor, atât unui singur interlocutor, cât şi unui grup de oameni, prin acelaşi pronume: “you“, cuvintele sunt scurte, uşor de reţinut, iar limba engleză pe de-a-ntregul este muzicală şi logică.

În imaginea de mai jos putem observă aria vastă a vorbitorilor de limba engleză, fie că este limba oficială, a două limba oficială sau prima limba străină învăţată în şcoli. Cu evidenţele excepţii din Africa şi cele câteva excepţii din Eurasia, limba engleză se vorbeşte pe întregul Glob. Mai mult decât atât, mulţi tineri ne-au mărturisit că se simt marginalizaţi în propriile grupuri de prieteni din cauza lipsei de cunoştinţe de limba engleză.

Limba engleză – avantaje… și NUMAI avantaje!

Învăţarea unei limbi străine – indiferent de vârstă – aduce după sine o mulţime de avantaje lingvistice, cognitive, de socializare, culturale etc, dar şi legate de sănătatea creierului pe termen lung. Ajută la menţinerea şi dezvoltarea de noi legături neuronale, menţine memoria alertă şi îmbunătăţeşte capacitatea de a analiză şi a conecta informaţiile noi, adesea învăţarea unei limbi străine fiind comparată cu antrenamentul fizic pentru corp, de data aceasta aplicat creierului. Desigur că este indicat să începem studiul limbii engleze la o vârstă cât mai mică (îmbunătăţeşte perfomanţele şcolare în general prin exersarea memorie, atenţiei, asocierilor cu vocabularul din limba maternă, accentul este foarte apropiat de cel al nativilor, învăţarea se face prin joacă, intuitiv, fără efort etc), însă niciodată nu este prea târziu. (mai multe informaţii găsiţi in articolul: 10 motive pentru a învăţa o limbă străină indiferent de vârstă )

Limba engleză – abordare si metode de învățare

Există mai multe moduri de abordare a învăţării limbii engleze. Putem achiziţiona pachete de tipul « învaţă singur acasă » sau putem să apelăm la resursele gratuite ale internetului, însă nimic nu se compară cu îndrumarea unui profesor. Determinarea nivelului, lacunelor şi personalizarea lecţiei în funcţie de nevoile fiecăruia sunt aspecte pe care doar un profesor în carne şi oase le poate face. Învăţarea limbii engleze se poate face şi la şcoală, cu mai mult timp dedicat acasă studiului individual, însă exersarea abilităţilor de exprimare orală este destul de greu de realizat într-o clasa de 30 de elevi. O altă varianta este cea a unui meditator personal sau chiar antrenarea abilităţilor ce necesită interacţiune cu membrii familiei, prieteni apropiaţi sau virtuali. O altă soluţie ar fi participarea la cursuri de limba engleză organizate în centre specializate. Deşi varintă studiului one-to-one are avantajele sale, lucrul într-un grup restrâns adună toate avantajele atenţiei individuale primite de la un meditator, dar şi avantajele unui colectiv. Interacţiunea, comunicarea diversă şi învăţarea din greşelile altora sunt elemente greu de integrat în lucrul profesor-elev. Pe de altă parte, învăţarea este mereu mai distractivă alături de un grup de oameni motivaţi şi deschişi la nou.

Concluzia noastră? Nu mai aşteptaţi! Împreună putem ajută copiii să păşească în această viaţă siguri pe ei, plini de încredere şi având o perspectiva largă asupra lumii.

Pro Erudio
Pro Erudio
Suntem o echipa formata din profesori tineri și pasionati de meseria noastra. Avand cel putin 10 ani de experienta atat in sistemul public, cat și in cel privat, cunoastem in detaliu atat avantajele, cat și dezavantajele ambelor sisteme de invatamant si va putem astfel oferi cursuri de buna calitate prin imbinarea metodelor traditionale specifice primului, cu cele moderne pentru accelerarea invatarii.